Parcurgerea istoriei arhitecturii moderne este o provocare complicata, pentru ca este vorba de retractia diferitelor ramuri de stiluri si curente care se intersecteaza intr-o padure complexa de idei.
Dar, din fericire, exista experti precum italianul Luigi Prestinenza Puglisi, arhitect si profesor la Universitatea Sapienza din Roma, care ofera o cota binevenita de lumina asupra evolutiei arhitecturii in ultimele decenii.
Un drum de 120 de ani
Prin 500 de pagini, autorul traseaza o calatorie cronologica de la inceputul secolului al XX-lea pana in zilele noastre, intr-un stil fluid care uneori seamana mai mult cu o cronica jurnalistica sau cu o istorie fictionalizata decat cu un eseu istoric.
Prezentarea a peste 700 de fotografii, desene si schite ajuta la intelegerea mostenirii unei importante legiuni de profesionisti, unii dintre ei celebri si consacrati precum Frank Lloyd Wright, Louis Kahn, Le Corbusier, Oscar Niemeyer sau Frank Ghery si multi putin cunoscuti.
Iar cei din urma, dupa cum dezvaluie Prestinenza Puglisi, au fost retrogradati din Olimp mai mult din motive ideologice (mai mult decat orice in regimuri precum fascismul, nazismul si comunismul) decat pentru talentul lor profesional.
Originile
Cartea este structurata in patru parti principale, fiecare impartita in diferite capitole pe concepte.
In sectiunea Arhitectura moderna, drumul incepe cu precursori precum Antoni Gaudi si viziunea sa particulara asupra modernismului, Auguste Perret si Charles Rennie Mackintosh, pentru a analiza relatia cu avangardele artistice precum cubismul si expresionismul, precum si intersectiile cu industria. si decorul.
Din motorul de idei care a fost Viena si schimbarile care au venit dupa Primul Razboi Mondial, autorul analizeaza aparitia scolii Bauhaus, alaturi de miscari precum sinteza sovietica si rationalismul olandez.
Miscarile pendulului
In Declinul si renasterea arhitecturii, el se concentreaza pe doua perioade: 1933-1944 trece in revista viitorul dupa clasicism, consolidarea lui Wright si Le Corbusier, tendinta organica si relatia dintre aceasta profesie si cel de-al doilea razboi mondial.
Cealalta sectiune, din 1945 pana in 1955, este prezentata ca Awakenings, si intra in noua monumentalitate, brutalism, debarcarea lui Mies van der Rohe in SUA si aparitia lui Niemeyer.
Mari embleme
A treia sectiune, de la modern la contemporan, acopera anii 1956-1989.
In ea se remarca crearea de embleme, de la Opera din Sydney de Jorn Utzon pana la infiintarea Brasiliei, trecand prin maturitatea lui Alvar Aalto, creatiile lui Eero Saarinen si uniunea dintre Est si Vest de Kenzo Tange.
Sunt analizate si agitatia anilor ’60 si ’70, cu arhitectura care dezbate daca ar trebui sa vizeze miscarile sociale monumentale sau sa sustina, iruperea valorilor ecologice si aparitia postmodernitatii.
Pana am ajuns in anii ’80, unde seductia capitalismului a apasat impotriva idealurilor unei arhitecturi deschise si durabile; cu contributii corale interesante si talente precum Toyo Ito, Rem Koolhaas, Renzo Piano si Richard Rogers, printre altii.
In anii 1960 si 1970, s-a dezbatut daca arhitectura ar trebui sa vizeze monumentul sau sa sustina miscarile sociale.
A patra sectiune, Towards our days, incepe in 1988 si se desfasoara prin 2018, intr-o calatorie in care Frank Ghery iese la iveala cu noile sale metode compozitionale, noul minimalism al lui Herzog & De Meuron si reprezentantii postmodernismului.
Noul secol
Sfarsitul secolului aduce o explozie de capodopere si monumente, de la Guggenheim din Bilbao pana la casa Moebius; o perioada in care rana din 11-S nu s-a taiat odata cu saltul multor profesionisti si studii la star system, unde numele de Zaha Hadid, Jean Nouvel sau Norman Foster capata categoria de mituri.
Aceasta calatorie istorica se incheie cu o analiza a viitorului, in care noile generatii dezbat intre urcarea pe Olimpul acelor vedete sau pariarea pe miscari emergente, poate mai putin cunoscute, dar care permit dezlantuirea creativitatii acestora.
