Francesco Rosario Capra s-a nascut in Sicilia, in 1897, si a murit in California in 1991. A aparat bunatatea spiritului uman in fata adversitatii. Odata i-au mai ramas doar douazeci si cinci de centi, si s-a dus si i-a aruncat pe fereastra tramvaiului si si-a spus ca va trebui sa inceapa o viata noua, iar viata noua s-a intamplat sa fie Cinema-ul. Fie ca aceasta anecdota este adevarata sau nu, nu trebuie sa uitam ca a fost un emigrant, si se pare ca avea sase ani cand a plecat in Statele Unite ca migrant, pe vapor.
Ne arata personaje care sunt intre drama si comedie, intre comedie si tragedie, intre extravaganta si normalitate, in acea dialectica si esecuri si contradictii, sa nu uitam ca pe langa regizor a detinut diverse functii si sarcini in lumea cinematografiei, printre altele, crearea de scene comice pentru filme fara sunet.
Capra a aparat valorile traditionale, care in cele din urma sunt creuzetul de secole si milenii de evolutie in Occident, adica acele valori care s-au nascut in Orientul Mijlociu antic si apoi au trecut prin creuzetul Ierusalimului, Atenei, Romei si intregului evolutia secolelor in Europa si Mediterana. Adica valorile de bine, bunatate, onestitate, munca, speranta, solidaritate, tandrete, optimism, idealism, ingeniozitate… Pe scurt, fericirea individului in si cu societatea, unde fiind frate ar spune proiectul sau ideologic si spiritualist umanist si moralist, cu principiul esential al Constitutiei nord-americane.
Desi a criticat indirect poate caile pe care se misca viata americana a vremii sale, a aparat marile valori si democratia Occidentului si a Americii, iar la izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, in apararea acelor valori s-a inrolat voluntar ca regizor pentru a colecta marturii despre razboiul mentionat si pentru a realiza mai multe documentare. Sau altfel spus, cand credea ca marile valori ale Occidentului pot fi asasinate, s-a inrolat in randurile armatei americane.
Este un mister o persoana care a castigat mai multe Oscaruri, intr-o faza adulta, dar totusi potrivita pentru a face filme, se pare ca i-au fost inchise usile, pentru a face un cinema umanist, umanitar si spiritual.
Cu siguranta, imi este greu sa admit aceasta ipoteza, dar sunt suficiente indicii pentru a crede ca este asa. Prin urmare, ar trebui sa ne confruntam cu dilema sau intrebarea, grea si dificila, daca astazi, ma refer la ultima suta de ani, cinematograful, despre care am spune ca este marele mijloc de comunicare si educatie de masa, a fost folosit pentru a ideologiza sau de-ideologizeze societati, indivizi, grupuri, popoare?
Sau exprimat in alt mod, miliarde de fiinte umane consuma filme si mass-media, in cantitate mai mare decat timpul scolar sau educatia reglementata? Sau daca vreti sa puneti si sa amplificati intrebarea, daca mass-media, fotografia, radioul, cinematograful, televiziunea, internetul sunt folosite pentru a directiona populatia lumii catre unele cai si nu altele?
De ce un regizor, care pe langa faptul ca a obtinut cele mai mari premii de film, inainte si dupa o astfel de activitate, si a regizat cei mai buni actori si actrite ai momentului, cum se face ca si-a redus vocea, timp de zeci de ani in domeniul regiei de film?
Cat cineva ca filmul lui Ce frumos este sa traiesti! a fost considerat de Institutul American de Film numarul unsprezece dintre cele mai importante o suta de filme din ultima suta de ani in Statele Unite, ti s-a intamplat aceasta realitate?
Ar putea fi adevarat acel zvon-idee-concept ca a fost cenzurat pentru construirea unui cinema umanist si spiritual bazat pe valori morale traditionale, mostenite de secole in Occident, valori care ne vin de la Platon, Augustin din Hipona, Toma d’Aquino?, Recuperari?
Fara exagerare, fara tam-tam, fara dramatism, cu moderatie si prudenta, acumuleaza date despre acest aspect si realitatea in general, si raspunde la aceasta intrebare in lunile sau anii urmatori!
