16 decembrie 1966: este aprobat Pactul international cu privire la drepturile civile si politice

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, Organizatia Natiunilor Unite a fost creata in 1945 cu scopul de a garanta pacea, securitatea si, prin urmare, protectia drepturilor omului. In 1948, Adunarea Generala a ONU a reusit sa aprobe Declaratia Universala a Drepturilor Omului, care a recunoscut pentru prima data la nivel international drepturile si libertatile fundamentale ale tuturor oamenilor.

Cu toate acestea, discrepantele dintre cele doua blocuri internationale ale Razboiului Rece au oprit consensul necesar pentru aprobarea unui tratat obligatoriu. Prin urmare, Declaratia din 1948 a ramas ca un ideal calauzitor care depindea de vointa fiecarui stat. 

Negocierile pentru elaborarea unui instrument cu obligatii legale au continuat in anii urmatori. Dar in timp ce blocul capitalist a insistat asupra drepturilor civile si politice, blocul comunist a acordat mai multa importanta drepturilor economice, sociale si culturale. Din acest motiv, au impartit eforturile in doua texte, fiecare dedicat unui grup de drepturi, cu conditia ca acestea sa fie aprobate simultan pentru a transmite o anumita unitate. Astfel, Adunarea Generala a aprobat la 16 decembrie 1966 doua Pacte Internationale: cel privind drepturile civile si politice, care are 173 de state parti si 75 semnatari, si cel privind drepturile economice, sociale si culturale, cu 171 si, respectiv, 71.

Ce sunt drepturile civile si politice?

Drepturile civile si politice revendica libertatea, securitatea si autonomia individului impotriva puterii statului. Ele isi au originea in liberalismul clasic din secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, care a inspirat revolutiile liberale care au avut loc de atunci. Astfel, Glorioasa Revolutie din Anglia a dat nastere Declaratiei Drepturilor din 1689, iar Revolutia Franceza la Declaratia Drepturilor Omului si al Cetateanului din 1789.

Aceste drepturi au format prima generatie de drepturi ale omului, care au pus bazele democratiilor occidentale. De-a lungul timpului, acestea au fost extinse pentru a garanta participarea la viata politica si sociala in conditii egale si fara discriminare, asa cum se precizeaza in articolul 2 din Declaratia Universala. Intrucat aceste drepturi au raspuns istoriei si valorilor blocului occidental, acesta din urma si-a concentrat eforturile asupra lor in detrimentul drepturilor economice, sociale si culturale.

Rezultatul a fost Pactul International cu privire la Drepturile Civile si Politice, care a fost aprobat in 1966, dar a intrat in vigoare abia in 1976. Alcatuit din 53 de articole, se adanceste in ceea ce a fost adunat in 1948, unde deja apareau drepturile la viata, daca nu sunt torturati sau aserviti, participarii politice, vietii private si justitiei. De asemenea, include libertatile de exprimare, gandire, asociere si circulatie, printre altele. Dar a adaugat, ca noutate, dreptul la autodeterminare al popoarelor si protectia minorilor.

Mecanisme de monitorizare a respectarii drepturilor omului

Marele avans al acestui pact a fost inclus in articolul 2, care a stabilit obligatia statelor de a respecta si garanta drepturile recunoscute tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul lor. Pentru a evita incalcarea drepturilor, statele trebuie sa dezvolte procedurile legislative necesare si sa asigure posibilitatea de a denunta orice incalcare in fata unui tribunal impartial.

In plus, in cadrul aceluiasi pact se instituie mecanisme care sa controleze daca statele il respecta. Principalul organ de supraveghere este Comitetul pentru Drepturile Omului, format din optsprezece experti independenti care examineaza gradul de respectare a acestor drepturi prin rapoartele periodice pe care statele sunt obligate sa le transmita, precum si cele emise de alte state sau organizatii interstatale si ale societatii civile. . Pe baza acestor analize, Comitetul emite statelor recomandarile si preocuparile sale.

Doua protocoale suplimentare au extins pactul

Pentru a se asigura ca statele isi indeplinesc obligatiile, Adunarea Generala a ONU a adoptat Primul Protocol Optional la Pactul international cu privire la drepturile civile si politice la 16 decembrie 1966. Datorita acestui instrument suplimentar, care are 116 state parti si 35 semnatari, persoanele pot raporta Comitetului pentru Drepturile Omului orice incalcare a drepturilor prevazute in pact. 

Cel de-al Doilea Protocol Optional a fost aprobat in 1989, pentru a aboli pedeapsa cu moartea. Cu toate acestea, doar 89 de tari din cele 173 care au semnat Pactul International l-au ratificat, iar absenta unor puteri precum Statele Unite, China, Rusia si India iese in evidenta. Ambele protocoale, impreuna cu cele doua Pacte Internationale, Protocolul Optional la Pactul International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale si Declaratia Universala alcatuiesc asa-numita Carte Internationala a Drepturilor Omului.