Tacerea Crinului in fata Sistemului

Daca USL va pierde referendumul de duminica, il va pierde din prostie. Si din frica. Dar mai ales din prostie. Si din complicitate.  Dar mai ales din prostie.

In 2007, la prima suspendare, cand era presedinte interimar nea Nicu Vacaroiu, liberalii, pe atunci ai lui Tariceanu, aveau un pachet de legi ale sigurantei, pe care au incercat sa le treaca prin Parlament si sa le duca la promulgare la Vacaroiu, cat Basescu era pe tusa. Erau foarte importante legile alea si ar fi schimbat mult din felul in care functioneaza Sistemul. Interziceau activitatile economice ale serviciilor secrete (si, oau, ce lovitura ar fi asta pentru baieti), interziceau “acoperitii” din presa (si ce salvare ar fi asta pentru presa), faceau ca sefii sistemului sa nu mai fie, cum sunt si in ziua de azi, intangibili si imuni, indiferent de faptele lor. Legile liberalilor au fost blocate atunci in comisia de aparare de la Senat, unde era presedinte pesedistul Cristian Diaconescu, care s-a pus pur si simplu in usa comisiei si a zis “peste cadavrul meu modificati legile serviciilor secrete”. Ulterior s-a vazut de ce a facut asta, insa ceea ce trebuia subliniat era buna idee a liberalilor. Liberalii din 2007.

In 2012, la a doua suspendare, liberalii au un presedinte de tara. Interimar, dar presedinte. Si mai au si un ministru de Externe.

Si ce fac liberalii cu cei doi? Nimic.

In ultima luna, Romania a fost tinta unei campanii de denigrare fara precedent. Si, culmea, denigrarea a pornit din Romania. Dar, ceea ce nu spune nimeni este ca DENIGRAREA ROMANIEI IN UE S-A FACUT DE CATRE O INSTITUTIE A STATULUI, PE BANI PUBLICI. Este vorba despre SIE. Desigur, madam Macovei s-a tavalit pe jos la PPE tipand “lovitura de stat in Romania”, dar fara ca SIE sa actioneze pentru propagarea acestui mesaj in toate cancelariile europene, vocea lui Macovei ramanea, ca de fiecare alta data, doar una a “acestei doamne bizare din Romania”.

Pe langa fiecare ambasada si consulat functioneaza macar cate un baiat de la SIE. Serviciul are contacte si retele de “prieteni” in toate cancelariile, mai ales la Bruxelles, in inima Europei. Are contacte si retele in toate redactiile marilor agentii si cotidiene europene. Cand apare cea mai mica problema legata de imaginea tarii, SIE, prin misiunea pe care o are, conform legii, reactioneaza pentru a stopa o eventuala criza si eventuale daune. In legea de organizare si functionare a serviciului roman de informatii externhe, scrie, chiar la articolul 1, ca “Serviciul de Informaţii Externe este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională şi apărarea României şi a intereselor sale”

In cazul “loviturii de stat”,  in mod evident, SIE a facut fix pe dos. Impotriva apararii Romaniei si a intereselor sale.

Si ce a facut domnul presedinte Crin Antonescu a doua zi dupa ce a venit la Cotroceni? L-a chemat la o cafea pe dl Melescanu si “i-a cerut, in spiritul Constitutiei, ca Serviciul sa nu se implice in actiuni politice”. Ha!

A cerut dl Antonescu in CSAT sa se faca vreo comisie de ancheta la SIE, sa se vada ce a fost cu acea campanie nemaivazuta de denigrare a Romaniei? Ca poate nu a actionat serviciul imjpotriva Romaniei, dar macar niste agenti de pe la Bruxelles clar nu si-au facut datoria ai ar trebui sa plece la pensie. Dar nu, domnul sus numit NU a cerut nimic.

A cerut cumva dl Marga vreo ancheta in privinta ambasadorului Romaniei la Bruxelles, Mihnea Motoc, cel care, tot in mod evident, nu a facut absolut nimic pentru a le explica alora de la UE ca in Romania NU ESTE NICIO LOVITURA DE STAT, ca n-au iesit tancurile in strada, nu s-a desfiintat curtea constitutionala si Basescu nu a fost impuscat la Targoviste? NU, dl Marga NU a facut nimic. Putea, de exemplu, sa il recheme de la post.

Cat despre STS, vorba lui Soric, case closed.

Crin, dormi linistit. Sistemul nu lucreaza pentru tine. TE lucreaza.