Obiceiurile folclorice de primavara sunt legate de sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerati sfinti din calendarul ortodox, sarbatorit la o data fixa in fiecare an – 23 aprilie.
Potrivit etnologilor, in traditia folclorica Sfantul Gheorghe este cunoscut sub numele de Sangiorz si este considerat ,,zeul vegetatiei, protector al naturii verzi, al bovinelor si al oilor”.
Sangiorz este sfantul care face padurea verde si deschide anul pastoral. Mai exact, Sangiorz ,,inchide iarna in timp ce deschide vara” si se afla in opozitie cu Samedru , un alt sfant sarbatorit la sfarsitul lunii octombrie. Atat Sangiorz si Samedru sa pastreze ,,cheile anului”, cu Sangiorz ,, inchiderea si deschiderea iarna vara” la 23 aprilie si Samedru ,,inchiderea si deschiderea vara iarna” la 26 octombrie.
Sarbatoarea Sfantului Gheorghe se leaga de obiceiurile mai populare ale influentelor pagane. Deci, pe langa semnificatiile agricole si pastorale ale sarbatorii, a fost perceputa si ca un moment de lupta impotriva fortelor raului.
Deoarece Sfantul Gheorghe este o sarbatoare majora a primaverii, oamenii credeau ca intra intr-un cadru sacru de timp, fiind convinsi ca forta naturii ar putea fi influentata. Deci, multe obiceiuri din traditia romaneasca se refera la pastrarea fantomelor si a vrajitoarelor, deoarece doreau sa fure laptele vacilor sau sa scoata fructele campului.
De exemplu, in multe regiuni ale Romaniei, obiceiul era sa puna dragoste la poarta, in grajduri, la ferestre, pentru a tine departe vrajitoarele care voiau sa fure laptele vacilor.
In alte regiuni, oamenii obisnuiau sa se scalde inainte de rasaritul soarelui intr-o apa curenta, pentru a fi sanatosi tot anul si pentru a spala toate relele. In alte sate, taranii si preotii obisnuiau sa scoata crucea pe camp si sa se roage pentru ploaie si recolte bogate.
In contextul religios strict, se cunosc foarte putine lucruri despre Sfantul Gheorghe. Se crede ca s-a nascut in jurul anului 270 in Capaddocia (acum in Turcia). Se pare ca a murit pe 23 aprilie 303, dupa ce a fost torturat si executat in urma ordinului imparatului roman Diocletian. Numele sau provine din grecescul Georgios , care inseamna fermier, lucrator al campului.