In templele budiste biblioteca purta numele de shigetsu , sau degetul care arata luna ; o astfel de biblioteca portret este si memorialul plastic apartinand Mihaelei Cocheci , dezvaluind ( cateva ) din miracolele unui tinut legendar : Fascinatia Chinei. Asa cum remarca distinsa autoare in apercu-ul expozitional , vizitand China , inseamna sa ai revelatia unei trairi artistice fundamentale.
Intr-adevar , s-ar putea spune despre actuala personala a artistei ca este o carte de recitire a unei acestrale spiritualitati , sugerand anumite nuante emotionale . Se naste astfel ab initio o veritabila ontologie a sacrului exprimata gradual , prin intermediul unor simboluri transfiguratoare ( Cocorul , Dragonul , Leii , Marele zid , Palatul imperial , Pagoda Marii Gaste salbatice , podurile Palatului de Vara , statuia lui Buddha s.a. ) ; ele acopera si prelungesc un drum al sophiei , al aflarii credintei dincolo de precepte sau categorii ( de altfel , pe urmele invataturilor lui Buddha , puterea adevarului nu e nici in pumnul gol , nici in varful degetului ) .
Ce a insemnat de fapt periplul oriental al artistei ? O intalnire cu misterul si fiicele sale ceresti . Descoperirea unei lumi de marmura si oglinzi , de veacuri invesmantate in matase si aur , un intreg univers de pagode si palate , de gradini si lacuri , purtand nume desprinse dintr-un tinut al basmelor : Templul Cerului , Templul Vietii Lungi , Palatul Fericirii , Parcul Bucuriei , Templul Dragonului , Palatul Imperial sau Orasul Interzis , Pagoda Alba , Templul lui Buddha , Lhasa si Palatul Potala , resedinta a tuturor Dalai Lama , s.a. Expozitia s-a nascut urmand acel principiu confucianist al deschiderii , al puntii intre noi si ceilalti , al convietuirii prin dialog . Un adagio medieval chinez ne aminteste ca in umbra lui Confucius si stelele tac ; tot astfel si in conversatia plastica imaginata de M.Cocheci : lucrarile incearca sa redea privitorului acea liniste adamica , de-nceput de fire Expozitia e o poarta deschisa spre intalnirea cu divinul si omenescul , deopotriva ; spre deosebire de alte experiente , aici transferul plastic e reciproc : o laicizare a cerului/ o spiritualizare a pamantului si lucrurilor .Si astfel , mesajul ei pare evident : natura umana nu poate trai intr-un univers sterp si abstractizat ; fiecare fiinta duce cu sine un talisman celest in stare sa-l protejeze de semnele nefericirii , cum ne spune batranul Lao-tse .
Tonalitatile cromatice vii , intense ( rostite in galben , rosu , albastru , orange ) nu sunt decat semnele unei anume sublimari affective , unde nu mai inregistram doar gradul de mestesug , ci persuasiunea unui mod de a vedea lumea . El e cel care protejeaza inspiratia artistei . Privite in integralitatea lor , compozitiile sunt ecoul unei priviri sintetizatoare ce sties a surprinda miscarea lucrurilor ; ele asigura acea cale de acces spre intelegerea tainelor universului.
Nimic nu e fetisizat ori supus extravagantelor cromatice ( calitatile autoarei evidentiindu-se prin forta paletei si lumina singulara a materiei picturale ) . Este dificil uneori a gasi timbrul sufletesc al unei comunitati , al unei civilizatii imemoriale . Artista a reusit insa acest lucru cu ajutorul visului , graiul de toate zilele al artei ; cu el , trecutul si prezentul acestui topos se unifica , dobandeste transparenta . Printr-un atare exercitiu evocator , China ( si implicit Tibetul ) devine o urma in calendarul firii , o inscriptie si mai ales , inceputul unei prezente . E incercarea autoarei de a restitui privirii un taram in trei ipostaze : apa , cer si intelepciune Caci fiecare expeditie duce pana la urma , catre tine insuti , cum inspirat ( ne ) spune un aforism desprins din lumea ultimului imparat.
