Despre reguli nescrise, claritate si aeroportul Otopeni

Hai sa va spun o poveste: era in februarie 2008 si eu incercam sa ma angajez in Luxemburg. Printre probe, evident un interviu. La fata locului. Mi-am cumparat in graba un bilet de avion, am incercat sa-mi aranjez o zi libera si am decolat intr-o dupa-amiaza de duminica inspre Luxemburg. Am ajuns acolo pe intuneric, la zece. Nu ma astepta nimeni la aeroport, nu aveam teribil de multe calatorii la activ si inca aveam acea strangere de inima pe care o incerci cand ajungi intr-un loc complet nou. Trebuia sa ajung cumva la hotel. Cum? Pai la ora aia cu taxi-ul, ca doar nu era sa iau un autobuz care nu stiu unde ma lasa in toiul noptii.

Am iesit din aeroport si m-am uitat confuz la sirul de taxi-uri parcate linistit in fata terminalului. Pe care sa-l aleg? Pai metoda romaneasca, pe cel cu soferul care are fata mai de om cinstit. Asa ca m-am dus la a patra masina din rand. Non, mademoiselle, trebuie sa luati primul taxi din sir. Si e sigur? De ce n-ar fi? mi s-a raspuns cu o privire surprinsa. Suspiciunea mea romaneasca, vitala pentru a supravietui la noi, era nelalocul ei intr-o noapte de iarna luxemburgheza.

A fost ziua in care am invatat o lectie: din multe puncte de vedere, lumea romaneasca se guverneaza dupa alte reguli decat oriunde altundeva. Ni se pare normal sa nu avem incredere, sa nu luam primul taxi de la aeroport, ni se pare normal ca atunci cand coboram dintr-un mijloc de transport in comun sa fim intampinati de oameni care incearca sa ne insele si sa ne taxeze un pret absurd, sa se abata prin cine stie ce mahalale unde… surpriza!

Nu e normal. In majoritatea tarilor cu un anumit nivel de dezvoltare lucrurile sunt mult mai simple. Aranjatul unui taxi de la aeroport, luatul trenului sau al autobuzului inspre centrul orasului sunt printre cele mai simple lucruri pe care le ai de facut intr-o calatorie in strainatate. Terminalele au informatii clare, in mai multe limbi de circulatie internationala, exista ghisee in interiorul aeroportului unde cumperi biletul de taxi, esti directionat clar si concis la locul unde te asteapta masina si, daca tot nu te descurci, exista mereu un birou de informatii cu personal care vorbeste cel putin engleza si caruia i te poti adresa. Procedura e nescrisa dar intuitiva, iar pentru persoanele lipsite de intuitie (ca mine in 2008) necunoasterea regulilor e cel mult o sursa de ridicol.

Din pacate in Romania necunoasterea regulilor nescrise poate fi fatala. La noi trebuie sa fii un insider, si asta nu doar ca sa iesi mai ieftin, ci ca sa ajungi intreg si in viata in oras. Tragedia Yurikai Masumo e un exemplu, de care chiar nu aveam nevoie sa ne convinga, in caz ca mai avea cineva indoieli.

Nu am probleme mari cu regulile nescrise, dar as vrea sa traim intr-o lume un pic mai formala. In multe situatii in care trebuie sa comunici cu cineva din alta cultura, formalitatea te salveaza de la dezastru. Mai concret, as vrea ca, printre altele, in aeroportul Otopeni sa existe mai multa transparenta si claritate in informatiile despre transportul inspre Bucuresti, sa iti fie clar de unde sa iei autobuzul, de unde cumperi biletul, de fapt sa poti cumpara bilet fara sa ai card RATB, as vrea ca daca exista un tren intre aeroport si Gara de Nord sa il poti lua direct de la aeroport de la un peron numerotat, nu de pe un camp cu caini vagabonzi unde ai ajuns coborand dintr-un microbuz in care te-ai inghesuit cu bagajul douazeci de minute in picioare (nu stiu daca alternativa mai exista, dar acum cativa ani cam asa era experienta un “trenului direct” dintre aeroport si gara). As vrea ca autoritatile sa fie vigilente cu transportul informal, cel putin in principalul aeroport al tarii, cel putin din motive de imagine daca nu le pasa de siguranta pasagerilor.

In majoritatea tarilor se poate. Sper ca si la noi.