Raz Muhammad – ce sa faci in Egipt cand nu mergi la piramide

Ideea de a merge la plaja in noiembrie e mișto. Cam greu de realizat pe plai mioritic, dar mișto. Sa pun pe Facebook niște poze cu mine intr-o țara calda in timp ce prietenii de acasa tremura de frig era o fantezie mai veche de-a mea, așa ca in momentul in care un prieten neamț m-a sunat și mi-a spus ca vrea sa mearga sa faca scufundari in Marea Roșie și m-a intrebat daca vreau sa vin cu el, raspunsul a venit prompt: Ja! Sicher!!!

Ca sa nu stam sa ne cautam prin Sharm el Sheikh, am decis sa vina el in Romania, vizitam Bucureștiul – in special niște baruri din centrul vechi – și plecam de pe Otopeni. I-am explicat faptul ca aici autobuzele nu au orar, ci pur și simplu te duci in stație și aștepți…și autobuzul vine…candva, ca poate fuma in taxi și alte cateva romanisme ce par exotice in ochii unui strain, ne-am mai distrat prin baruri și intr-un final am plecat in Egipt, puși pe caterinca. Care caterinca a inceput chiar de pe Otopeni, unde cei de la Kent au amenajat locuri de fumat dotate cu iPad-uri conectate la internet, ca sa te uiți la cancerosul din Dosarele X in timp ce fumezi și sa te crezi mai important…așa. Sau sa citești presa. Oricum, avand o ora și ceva de așteptat, deoarece traficul din București a fost mai relaxat decat anticipasem, ne-am gandit ca ar fi bine sa punem niște filme porno pe iPad-urile respective si sa vedem ce reacții au oamenii. Dupa ce ne-am plictisit de fețe scarbite – romanii sunt chiar foarte homofobi face impresia 😛 –  am mers la poarta de imbarcare și am decis sa testam vigilența angajaților aeroportului, schimband pașapoartele intre noi. M-am imbarcat fara probleme cu un pașaport nemțesc, așa ca pot zice ca securitatea in aeroport e cam scheise 🙂

Zborul a fost fara peripeții și mancarea decenta. Ajunși in Egipt, in Sharm el Sheikh, am fost duși sa ni se aplice viza pe pașaport și intr-un final la autocarul cu care trebuia sa ajungem la hotel. In autocar ni s-a explicat ca deși hotelurile la care urmam sa fim cazați aveau numar mare de stele, acestea sunt stele egiptene, puțin mai ciobite așa și cu mai puține colțuri și sa nu ne așteptam la cine știe ce. Și ca all inclusive nu e nici chiar “all” și nici chiar “inclusive”, dupa cum am aflat la barul hotelului cateva minute mai tarziu. In Sharm el Sheikh hotelurile sunt all inclusive pana la o ora, dupa care trebuie sa-ți platești bauturile la bar. Iar cand afara sunt 25 de grade noaptea, nu prea ai de ales. Ca pe mine cel puțin nu m-a ținut sa beau apa de la chiuveta acolo…

Sharm el Sheikh e un orașel turistic, care, din cate am ințeles, a fost ocolit de luptele din Primavara Araba. Totuși, pentru siguranța turiștilor, orașul era impanzit de soldați egipteni cu AK47-uri. Soldații pastrau distanța și atmosfera era relaxata, nu se crea impresia unui stat polițienesc. Orașul este dominat de arhitectura araba și are mai multe moschei, unele find foarte mari și frumoase, mai ales cand sunt iluminate noaptea.

Ca peste tot in lumea araba, exista bazare in care poți cumpara aproape orice, de la tutun de narghilea, carpete cu versete din Coran – trebuie sa recunosc ca nu am vazut Rapirea din Serai :)) –  și picturi pe papirus pana la aparate foto DSRL și telefoane mobile. Prețurile cerute sunt cam de 20-30 ori mai mari decat cele normale, iar negocierea prețului e un fel de sport.

De multe ori localnicii se vor simți lezați daca nu negociezi macar un pic, așa, pana la jumatea prețului inițial.

Imbinarea intre vechi, orient și occident naște contraste amuzante, cand vezi branduri ca McDonalds langa tarabe cu produse tradiționale, lucrate manual.

Alcoolul este permis in Egipt și este comercializat la liber, existand chiar și o marca locala de bere, numita Sahara. Orașul e plin de baruri, terase și cluburi de noapte. Ne-am plimbat prin oraș cu taxiul – conceptul de taxi cu “ceas” inca nu a fost importat in Egipt – așa ca negociezi de la inceput. Il intrebi cat cere și-i oferi cam 30%-40% din suma. De multe ori incearca sa ia clienții fara o negociere prealabila, pe principiul ne ințelegem la destinație. Asta e primul pas spre o țeapa epica. Oricum, daca cere prea mult și nu se poate ajunge la o ințelegere, se poate juca oricand cartea cu apelul la autoritațile locale. In fața polițiștilor, turiștii au mereu dreptate. Și ca tot veni vorba de taxiuri, in Sharm el Sheikh nu te uiți dupa taxi, se uita el dupa tine, șoferii au obiceiul de a claxona pietonii pe langa care trec, in speranța ca ii vor agața ca și clienți. Am aflat cu aceasta ocazie cum se simt tipele alea bune cu decolteu generos pe care le claxoneaza toți meltenii pe Magheru…

Cafenelele unde se fumeaza narghilea – denumita shisha / chicha – sunt un punct de atracție și trebuiesc vizitate. Poți cumpara o “normal shisha” sau “special shisha”, cea din urma avand tutunul amestecat cu hașiș. Egiptenii sunt foarte vorbareți și le place sa interacționeze cu lumea, vin și și dau mana cu tine și se așeaza langa tine la masa, mai dupa o special shisha – cand interlocutorul ințelege 🙂 Mare atenție ca așa se ramane fara portofel, bani și acte.

Pentru cei care nu au chef sa ia orașul la pas și sa intre in tot soiul de baruri dubioase dar totuși vor sa fumeze o narghilea de la ea d-acasa, exista complexul Fantasia – Alf Leila Wa Leila – 1001 de nopți in traducere. Aici se platește intrarea și nu au special shisha, dar compenseaza acest neajuns cu dansatoare din buric.

Dar noi venisem cu un scop, și anume scufundari in Marea Roșie. Ras Muhammad e considerat find unul dintre cele mai frumoase recife de corali din lume, rivalizand cu Marea Bariera de Corali iar ecosistemul de aici gazduiește mii de specii de pești exotici. Problema e ca accesul in recif nu este permis decat scufundatorilor certificați PADI deoarece adancimea este destul de mare – aprox. 15m – 25m – care, deși nu pare mult, este!

Cursul consta in cititul unei carți de 260 de pagini – mai mult decat am citit pentru BAC la romana – din care se da examen grila și in mare prezinta multe moduri in care poți muri sub apa, gen accident de decompresie, accidente cauzate de narcoza azotului, ințepaturi ale milioanelor de pești otravitori ce traiesc in recif sau atacuri ale rechinilor. Da, exista rechini in Marea Roșie, chiar 44 de specii distincte și flamande. Interacțiunea cu viața cu viața subacvatica se rezuma la urmatoarea fraza: “nu pune mana, pastreaza distanța, iar daca animalului nu-i e frica de tine, ar fi cazul sa-ți fie ție frica de el”.

Pe langa partea macabra, era prezentat in detaliu și echipamentul de scuba, format din vesta (BCD), centura cu plumb, regulator, masca, snorkel (tubul ala mic din stanga maștii), labe pentru picioare și opțional, in funcție de temperatura – costum de neopren. 

Pe langa partea teoretica, cursul mai are și o parte practica, legata de asamblarea echipamentului de scuba diving, tuburi de aer și tot soiul de exerciții sub apa, menite sa simuleze eventuale situații neplacute, gen scoate-ți masca, pune-o la loc și golește-o de apa sufland aer in ea pe nas, da-ți jos centura cu plumb și pune-o la loc sau da-ți jos vesta. Pentru cei care vor sa faca cursul PADI – Open Water Diver, am un sfat la exercițiul cu vesta. Vesta este cea care te ține la suprafața, find plina cu aer. Daca o dai jos și iei mana de pe ea in timp ce ai centura cu plumb la brau, te vei duce la fund. Foarte repede! Iar tubul cu aer, find atașat de vesta, va ramane la suprafața. Deci mare atenție, da!? Eu așa era sa ma inec!

O alta proba este proba de inot, de 300 de metri, care, pentru cineva care merge cu liftul pana la etajul 1 și cu plamanii bine antrenați de la narghileaua din seara precedenta este foarte dificila. Am inotat, ce-i drept, dar am crezut ca mor cand am ajuns din nou pe barca.

Dupa 4 zile de exerciții, am primit certificatul și am intrat prima oara in recif. Senzația de imponderabilitate de sub apa și coloritul peștilor dau o senzație incredibila, de intrare in alta lume. Pozele nu sunt prea reușite deoarece au fost facute cu un aparat de unica folosința, de 10 euro.

Am reușit sa fac și pana prostului, sau cel puțin echivalentul sau subacvatic cand am ramas fara aer sub apa. Am lovit din greșeala un coral iar locuitorii sai au ieșit repede afara, printre care și un pește leu roșu pe care-l mai vazusem in carte la pești otravitori, m-am speriat și evident ca mi s-a modificat ritmul respirației, iar cateva minute mai tarziu golisem deja tubul și a trebuit sa respir de la un coleg. Bine ca am cascat ochii la lecția asta :))

Sper ca v-a placut articolul, și un ultim sfat: nu fumați special shisha inainte de scufundari :))