Viata ca un carnaval – povestea defilarii pe Sambodromo

Sunt cu capul rezemat de genunchi, chircita pe bordura murdara și adorm pentru cateva secunde. Mi-am dat jos de pe cap palaria ce cantarește aproape un kilogram, dar au ramas paltonul, pieptarul cu pene roz, gulerul creponat și pantalonii stramți din material sintetic. Au trecut vreo doua ore de cand ne-am pus costumul și inca o jumatate de ora de cand grupul nostru e in formație – 8 randuri a cate 10 nebuni pasionați de samba sau de carnaval. In fața e un grup de Drag Queens și in spate e un car alegoric. In spatele carului sunt alți oameni, și alte 3 care alegorice. In total, sunt 3000 de oameni pregatiți pentru ce urmeaza sa se intample!

Așa ca nu e timp de dormit (și nici timp de plans), e timp de intrat pe arena și de simțit, de inregistrat tot ce ma inconjoara!

Visez sa ajung in Rio de carnaval de aproape 12 ani. Nu e nici mult, nici puțin, dar sentimentul ca o sa regret mereu daca nu am parte de experiența asta s-a accentuat dupa prima excursie in Brazilia. Atunci am vazut petrecerea de pe plaja de Revelion și am vazut cele mai frumoase artificii din lume, dar am plecat fix inainte de carnaval. M-am intors in Romania simțind dor pentru ceva ce nu experimentasem inca. Ca sa il sting cumva am scris un articol despre istoria carnavalului in Brazilia și unul despre detaliile tehnice ale participarii la carnaval. N-a fost de ajuns, caci pentru cateva zile am stat la birou dand refresh paginii cu imagini noi de la carnaval pe Google.

Anul acesta am pornit in aventura #viatacauncarnaval știind ca voi ajunge sa privesc defilarile școlilor de samba(partea formala a carnavalului) și ca voi dansa pe strada(partea informala care aduna mii de oameni pe strazi). Nu-mi imaginasem ca o sa ajung sa pașesc pe Sambodromo alaturi de o școala de samba, dar am fost in al noualea cer cand am realizat ca se poate!

Unul dintre prietenii pe care urma sa ii vad in Rio mi-a scris sa ma intrebe daca nu vreau sa defilez. Am zis da fara sa clipesc. El a incercat sa se asigure ca știu in ce ma bag, mi-a explicat ca va fi greu, ca trebuie sa cant și sa dansez in același timp… dar eu am ținut-o pe a mea. VREAU! Nici macar nu vrei sa știi cum arata `fantasia`? Eram curioasa, dar raspunsul meu era același, independent de cum avea sa arate costumul. Cei cațiva prieteni carora le-am povestit se așteptau sa nu fiu imbracata deloc sau sa fiu imbracata in pene.

Cu cateva saptamani inainte de defilare am primit versurile și melodia cantecului care urma sa acompanieze defilarea. Toți cei care defileaza trebuie sa cante in același timp cu cantarețul principal și sa danseze pe ritmurile celor 300 de percuționiști. Altfel, școala pierde puncte. M-am bucurat sa vad ca Estacio de Sa se mandrește cu locul unde s-a nascut – Morro de Sao Carlos – și cu faptul ca a fost prima școala de samba din Rio. Motto-ul lor e `berco de samba e poesia` – leagan de samba și poezie – și le amintește ca aici s-a nascut samba carioca. Povestea cantecului din 2014 a fost despre port – locul unde a inceput dezvoltarea lor (comerț, turism, legaturi internaționale) și problema lor (negoțul cu sclavi). Am tradus versurile, am cerut explicații, am invațat cele doua strofe și le-am repetat in tot felul de locuri: pe tren in Belgia, pe avion inspre Rio, in aeroport, in autobuz.

Am ajuns in ziua cea mare – sambata de carnaval. Defilarile se intampla vineri și sambata (Grupul de Acces), duminica și luni (Grupul Special) și sambata urmatoare defileaza cele 6 școli caștigatoare. Eu și fetele (gazdele mele de aici) ne-am probat costumațiile de strada inca de la ora 9.00 dimineața. Am incercat sa dorm la pranz, dar n-a fost chip. Eram mult prea agitata așa ca am acceptat invitația la o petrecere de strada in Lapa. O formație de samba canta pe un camion și mulțimea o urmeaza dansand pe strazi. Imaginați-va trup langa trup la minim 30 de grade, ritm nebun și mii de oameni cantand și dansand in jur. Acum imaginați-va o ambulanța trecand prin mijlocul acestei mulțimi și 2 – 3 rataciți incercand sa traverseze mulțimea pentru a ajunge la metrou.

Am facut o cursa incredibila pana la metrou printre oameni, mașini, vanzatori ambulanți, formații cantand la colț de strada și am trecut cu bine și de coada infernala de la bilete. Sambodromo e destul de departe de centru, toate autobuzele erau blocate in trafic și cateva stații de metrou erau inchise. Nu i-am crezut pe prietenii mei cand mi-au spus ca de carnaval timpul se dilata și mișcarea apare doar pe ritmuri de samba. Am ajuns la locul de intalnire cu alți participanți la defilare la ora 21.00 și cu tot cu drumul și așteptarea tuturor, am ajuns in tribune pe la 22.30. Am prins defilarea celei de-a doua școli de samba din program și apoi ne-am pregatit pentru a noastra. Pentru a gestiona 3000 de oameni și 4 sau 8 care alegorice e nevoie de o armata de oameni și de mult timp. Așa ca deși defilarea noastra incepea la 2:30 AM, am imbracat costumul și ne-am indreptat spre locul de intalnire undeva aproape de miezul noptii.

Dupa 12 ore de nesomn, agitație și dansat pe strazi imi era teama ca mușchii n-or sa ma mai asculte. Și imi era foame! Ce ma fac eu daca nu mai pot sa merg? Sau daca vreau sa ma duc la baie? Sau daca ma topesc sub pieptarul de pene?

Urma sa petrecem 65 – 85 de minute in arena și sa repetam aceeași samba de vreo 300 de ori. Noi eram in formație (ala) cu mult inainte de a intra pe arena și momentul inceperii defilarii a fost clar pentru toți: focuri mari de artificii și izbucnirea celor 300 de percuționiști care formeaza `bateria`. V-am mai descris pe undeva senzația din preajma tobelor braziliene: corpul tau incepe sa dea din coada fara ca tu sa ai prea mult control. Așa eram și noi și am inceput sa dansam cu foc cu mult inainte sa viram spre arena, in lumina reflectoarelor.

Uitasem de foame, de sete, de caldura și incercam sa inregistrez fiecare stimul. Priveliștea din arena e diferita: sus in stanga și in dreapta sunt tribune cu susținatori, mai jos sunt loje speciale ale companiilor care susțin carnavalul și in patru dintre ele stau arbitrii defilarii.

Ochii inregistreaza culorile, mișcarea, camerele de luat vederi, reflectoarele, mulțimea din tribune.Urechile inregistreaza ritmul, aplauzele, cantecul, sunetele din ce in ce mai ragușite pe care le scoți pe gura.Pielea inregistreaza caldura, praful, sudoarea, iar corpul inregistreaza agitația, adrenalina, oboseala, greutatea costumului.

Nu știi ce senzație sa procesezi mai intai. Pentru momente intregi am simțit ca se invarte arena cu mine, nu ca eu ma invart pe ritm de samba.

Intr-un moment salvator vezi cronometrul – 19 minute. 19 minute mai avem sau 19 minute au trecut? Mie mi se pare ca a trecut o ora. Incet – incet ajungi la mijloc și te prinzi ca mai ai inca pe atat. Inca 15 – 20 de minute de cantat și dansat, de atenție la colegi și la ritmul pe care trebuie sa il menții. Daca ceva se intampla greșit, daca te oprești… școala pierde puncte. Pentru tine poate fi doar o seara, dar pentru ei e munca de un an. O simți in bucuria de pe fețele lor cand danseaza, in zambetul larg, in mișcarea incredibil de rapida a corpului lor și in lacrimile pe care nu și le ascund.

Finalul a fost cu imbrațișari și cu mai multe lacrimi! Ne-am eliberat de costum și ne-am intors victorioși in tribune. Povestea zilei s-a terminat dupa 30 de ore și a urmat oleaca de odihna inainte sa o luam de la capat ziua urmatoare. Noi = mamici, tatici, copii, bunici și turiști care au dansat aproape zi și noapte pe strazile din Rio!

Din pacate, Estacio a ieșit a doua și nu a trecut in Grupul Special al școlilor de samba din Rio. Din fericire, la anul defilam din nou!

Ilustrația Aventurierului zambareț a fost facuta de  Ada Popescu iar calatoria este realizata cu sprijinul KLM Romania.