Mitrea vrea Congres. Nastase vrea “analiza”. Hrebe se chinuie sa ii tina pe pesedisti “uniti” si pe Geoana pe scaun

mitrea geoana nastase

Va amintiti aceasta declaratie? “Cu Geoană am probleme. Mi-am băgat dinţii în beregată şi nu-i mai scot. Asta e!…La următoarea şedinţă mai atac o dată, mai atac o dată, şi mai atac o dată, până îi rup. Că n-au nimica, nu mai au niciun sprijin”. Ei bine, Mitrea, cu coltii odihniti dupa atita stat pe tusa, si i-a infipt din nou in beregata lui Geoana. De luni, cind Geoana inca nu se treizise dupa betia prezidentiatului sau de o noapte, Mitrea s-a apucat, tacticos, sa ii sune pe sefii de filiale ai PSD, pe toti cei pe care Geoana i-a dat afara din partid sau i-a suparat in ultima vreme, in general pe toata lumea care are un dinte impotriva acestuia. Mesajul lui Mitrea este “hai sa facem Congres”. Pentru a se convoca Congresul la PSD este nevoie de o cerere semnata de o treime dintre filiale, deci n-ar fi chiar asa de greu.

Miron Mitrea a anuntat inainte sa fie scos din joc ca vrea sa candideze la presedintia partidului. Acum, ma gindesc, si nu numai eu  , ca daca se face Congres si candideaza Nastase, cei doi ar putea sa pice la o intelegere. Sa se refaca vechiul tandem Nastase presedinte – Mitrea secretar general.

Or, Nastase va candida. Si se straduieste, deocamdata inca destul de subtil, sa provoace si el scinteia Congresului. Se vede asta din veselia pe care nu si-o poate ascunde, din privirile jucause si verva sa din ultimele zile, in contrast flagrant cu negura de pe fetele tuturor celorlalti care trec prin Kiseleff. Luni seara, la Comitetul Executiv, Nastase a lansat prima sageata. “Trebuie sa ne uitam cu atentie la evolutiile din PNL, pentru ca si acolo vor fi unii care vor sa-i ia gatul lui Crin”. Adica si la PSD vor fi unii care vor sa-i ia gitul lui Geoana. Dupa aia a scris pe blog. “PSD contesta aceste alegeri si sustin acest demers. Dar, dincolo de el, trebuie sa incepem sa strangem datele pentru o analiza serioasa a modului in care s-a ajuns aici. Inclusiv in PSD. Am ajuns la capatul unui ciclu electoral dificil, cu bune si cu rele. Inainte sa decidem cum mergem mai departe, e necesar sa tragem cateva concluzii”.

In paralel, Hrebenciuc se agita ca de obicei sa calmeze spiritele. Care sint, fara indoiala, incinse. “E de-ajuns o scinteie si porneste Congresul”, imi spunea un sef de pe la partid acum doua zile. Hrebenciuc, care nu cred ca a dormit in ultima saptamina,  i-a luat si el la telefon pe toti. Sa stringem rindurile, sa fim uniti, sa fim solidari, Geoana a cistigat cu 200 000 de voturi mai mult decit oricare alt candidat din partea PSD (deci merita sa ramina presedinte).

tudor73 :
December 11th, 2009 at 12:42 pm
Geona nu a castigat ” cu 200 000 de voturi mai mult decit oricare alt candidat din partea PSD”, acolo sunt voturile PSD-ului, Antonescu, PNL, Iohannis, Becali, Badim. El are purine voturi din cele 5 milioane.

Bianca :
December 11th, 2009 at 4:01 pm
Problema de fond este cea a coruptiei la nivel inalt.Aceasta nu este democratie .
Basescu cel mai mare infractor.O coace de 5 ani.
Sa ne amintim ce striga Boc in gura mare in Parlament la adresa liberalilor.Adio…
Deci totul a fost premeditat.

Kyron :
December 12th, 2009 at 2:12 am
daca l-ar pune pe Diaconescu presedinte proiectul chiar ar avea succes…..oricum, el e singurul care poate cataliza…poate isi dau si ei seama