Investigatiile ginecologice cele mai uzuale

     Prin informatiile de mai jos venim in intampinarea femeilor ce urmeaza sa efectueze anumite investigatii ginecologice specifice, in speranta de a inlatura eventualele temeri si nelinisti care pot exista in lipsa unei informari adecvate.

Printre cele mai des indicate analize ginecologice se numara examenul secretiei vaginale, culturile din secretia

vaginala sau cervicala, examenul Babes-Papanicolau, mai recenta genotipare de virus HPV, colposcopia, ecografia transvaginala.

De la inceput trebuie spus ca pentru efectuarea corecta a unui consult si pentru corecta prelevare a materialelor biologice necesare, femeia trebuie sa nu aiba efectuata toaleta vaginala recenta(24-48 ore inainte), nu trebuie administrate diverse creme vaginale sau ovule, nu trebuie introduse tampoane intravaginale in acest interval, contactul sexual de asemenea trebuie evitat 24-48 ore inaintea prelevarilor.

Ce presupun investigatiile enumerate mai sus?

Examenul secretiei vaginale este de obicei indicat atunci cand femeia prezinta modificari ale secretiei locale in sensul ca aceasta devine foarte abundenta sau este mirositoare sau produce disconfort local precum senzatie de mancarime sau usturime sau daca secretiile au culoare modificata, devin sangvinolente, sau cu tenta verzui sau cenusie etc, evident pentru a se identifica eventualii agenti patogeni (ciupercute, bacterii etc) In vederea recoltarii secretiei, pacienta va merge la toaleta pentru a-si goli vezica urinara, apoi se va aseza pe masa ginecologica, avand picioarele ridicate pe cele doua suporturi speciale, fiind corect pozitionata de catre medic sau asistenta. Se vor introduce valvele sau speculul vaginal, moment in care poate exista un usor discomfort local. Pacienta trebuie sa stie ca relaxarea perineului,relaxarea muschilor abdominali pot face ca acest discomfort sa nu existe. Multe femei sunt ingrijorate ca instrumentele introduse intravaginal pot crea leziuni si durere. E bine de stiut ca exista diverse dimensiuni ale acestor valve si speculi vaginali, iar medicul va alege pentru fiecare pacienta o masura potrivita. Dupa insertia acestora, se va preleva cu ajutorul unor spatule de obicei din lemn secretie din partea posterioara a vaginului, sau din colul uterin in functie de indicatii. Materialul recoltat se intinde pe o lama de sticla ce va fi transportata la laborator. Uneori pot exista mici sangerari dupa aceasta manevra. Pentru recoltarea de culturi vaginale sau cervicale se respecta exact aceleasi indicatii, singura diferenta consta in faptul ca se foloseste un alt instrument pentru recoltare, de cele mai multe ori un betigas cu un mic tampon de vata la varf.

Examenul Babes –Papanicolau este un test de screening pentru cancerul de col uterin. El are rolul de a analiza modificarile care apar la nivel microscopic in celulele colului uterin, astfel incat daca aceste celule nu mai sunt normale si incep sa aiba mici modificari intermediare intre normal si ceva foarte rau, sa se poata interveni terapeutic din timp. Acest simplu test poate salva viata multor femei, asa ca mergeti la ginecologul dumneavoastra si efectuati-l o data pe an sau asa cum va recomanda medicul care va consulta si care va urmareste evolutia! La fel ca mai sus, pacienta trebuie sa respecte indicatiile(lipsa irigatiilor vaginale 24-48 ore inainte, nu se pun creme vaginale, ovule in acest interval, fara contact sexual 24-48 ore inainte si de preferat ca pacienta sa fie in zilele 8-20 ale ciclului menstrual). Instrumentele cu care se face recoltarea sunt de mai multe feluri: fie spatula vaginala si periuta endocervicala, fie o periuta triunghiulara sub forma de bradut cu care se „matura” colul uterin pentru a se “aduna” celulele necesare. NU va fie teama, aceasta manevra nu presupune efectuarea vreunei biopsii sau “ciupituri”. Biopsia este o alta investigatiile care se efectueaza doar in anumite cazuri, cand exista suspiciunea unor afectiuni mai grave.Examenul Babes-Papanicolau doar ” matura” colul la suprafata sa cat si in interiorul canalului cervical, recoltand niste celule dintre care majoritatea erau deja descuamate sa in proces de exfoliere de pe col. Ce se preleva se intinde pe o lama de sticla si se fixeaza cu niste substante speciale pentru a ajunge in bune conditii la laborator. Exista mai nou si tehnica prelevarii examenului Babes-Papanicolau in mediu lichid. Pentru pacienta aceasta nu presupune nimic altceva fata de cele de mai sus, dar ce se recolteaza se descarca intr-un borcanel cu o solutie speciala, o mai mare cantitate de celule ajungand astfel la laborator decat la intinderea pe lama a celulelor. De multe ori dupa recoltare pot aparea mici sangerari sau pete de sange 1-2 zile care nu trebuie sa ingrijoreze pacienta. Pentru genotiparile virusului HPV tehnicile se aseamana foarte mult cu cele descrise mai sus, se folosesc uneori alte instrumente de catre medic, dar pentru pacienta sunt de respectat si de stiut tot cele spuse pana acum.

Colposcopia este o alta investigatie des efectuata. Este bine ca pacienta sa se prezinte pentru aceasta investigatie dupa ce menstruatia s-a incheiat de cateva zile, respectand aceleasi reguli ca mai sus. Colposcopul este un aparat care in principiu functioneaza ca un fel de microscop ce vizualizeaza vulva, vaginul si colul uterin marind de multe ori orice “rani” ar putea exista pe acestea, facandu-le astfel mai clare si orientand foarte mult diagosticul. Pacienta este asezata pe masa ginecologica, se introduce speculul vaginal si cu ajutorul unui tampon de vata, medicul va aplica pe suprafata colului pacientei niste solutii speciale (una se numeste solutie de acid acetic 3%, alta este o solutie ce contine iod, cel mai frecvent solutia Lugol). Aceste substante au capacitatea ca aplicate pe suprafata colului sa determine niste modificari de culoare de scurta durata, daca la nivelul zonelor respective exista “rani”, punandu-le astfel in evidenta mult mai usor. Pacienta nu trebuie sa faca altceva decat sa stea relaxata pe masa ginecologica, investigatia nu este dureroasa si nu presupune sa se recolteze diverse probe vaginale sau cervicale, decat in anumite situatii. Pot exista mici sangerari si usor disconfort local dupa investigatie, dar nimic mai mult in cele mai multe cazuri. Dupa colposcopie pacientei i se va inmana un buletin cu rezultatul investigatiei.

Ecografia intravaginala sau transvaginala este un tip de ecografie pentru care este necesara o sonda ecografica speciala, cu forma si dimensiuni adecvate pentru introducerea intravaginala fara disconfort. Este cea mai fidela dintre tehnicile ecografice pentru vizualizarea in detaliu a organelor genitale interne. Este de preferat ca pacienta sa nu fie la ciclu, desi pacientele care au probleme legate de sangerari pot face aceasta investigatie chiar cu sangerare prezenta, vezica urinara se goleste inainte spre deosebire de ecografia abdominala unde e necesara ingestia unei cantitati de lichide inainte. Daca este posibila si golirea rectului pentru ca intestinele destinse sa nu faca examinarea dificila, este foarte bine. Un contact sexual recent nu contraindica efectuarea acestei investigatii. Femeia este asezata pe masa ginecologica sau pe pat avand genunchii indioiti si picioarele departate. Sonda ecografica este folosita acoperita de prezervativ la fiecare pacienta. Sub si peste prezervativ se aplica un gel special ecografic care favorizeaza alunecarea sondei in vagin si ajuta la vizualizare. De obicei investigatia nu este dureroasa si nici nu produce sangerari.