Un contor electromecanic este utilizat cu scopul de a detecta, de a totaliza sau de a indica o succesiune de evenimente, fiind ideale, de exemplu, pentru oprirea unei mașini industriale în momentul în care sunt atinse fie cantitatea, fie ciclul, fie lungimea prestabilite.
De asemenea, acestea au capacitatea de a număra fie într-o direcție, fie în ambele direcții, precum și de a oferi suport pentru numeroase funcții și de a furniza capacități de resetare.
Există contoare electronice și contoare electromecanice, fiecare dintre acestea având anumite caracteristici specifice. Principala diferență între cele două tipuri de contoare este dată de faptul că cele electromecanice nu au afișaj LCD sau LED pentru citire, așa cum au contoarele electronice. Există chiar și contoare electromecanice care au funcții de sincronizare, iar unele dintre acestea pot fi programate pentru realizarea unei game largi de aplicații.
Cum funcționează un contor electromecanic? Acesta detectează semnalul electronic de intrare, apoi furnizează ieșiri mecanice. Fiecare dintre numărările efectuate este înregistrată de contor pe baza unei intrări rotative.
De ce criterii să ții seama când alegi un contor?
Primul aspect de care trebuie să ții seama atunci când alegi un contor este tipul de contor dorit, unul electronic sau unul electromecanic. În funcție de caracteristicile acestora, poți face alegerea finală.
Astfel, un contor electromecanic este constituit din piese mecanice fixate pe axe, acestea având rolul de a genera numărarea. Un astfel de contor poate fi utilizat pe post de contor de ore sau de impulsuri și este recunoscut pentru fiabilitate, durabilitate și pentru prețurile mici la care poate fi achiziționat. Acestea sunt folosite mai ales pe liniile de asamblare ori în diverse aplicații de fabricație. La alegerea unui astfel de contor este importantă luarea în calcul a interfeței cu utilizatorul. Unele dintre acestea sunt echipate cu carcase rezistente la explozii sau sunt prevăzute chiar cu alarme sonore sau vizuale.
Un contor electronic este cunoscut și sub denumirea de contor digital și este prevăzut cu circuite de tip registru, având capacitatea de a stoca biți sau de a forma diferite funcții de numărare prin adăugarea sau scăderea biților. Contoarele de impulsuri sunt proiectate pentru numărarea schimbărilor momentane, bruște ale curentului și tensiunii. Pentru că impulsurile sunt semnale digitale, tensiunea sau curentul trebuie să fie pe poziție pornit sau oprit.