Ce inseamna prietenia adevarata?

Cand vorbim de relatii, ne concentram si ne pierdem poate mai mult timp decat ar trebui analizand relatiile amoroase. De cele mai multe ori, ele ne dicteaza viata, ne suprima sau ne dilata timpul si perceptiile, ne obosesc sau ne ofera acea fericire pe care toti o cautam.

In tumultul sentimentelor, am senzatia ca uitam sa ne mai focusam asupra relatiilor noastre de prietenie care devin din ce in ce mai putine, mai putin profunde, mai putin trainice, mai lipsite de autenticitate.

Ne strangem laolalta cu oameni pe care ii apreciem, cu care avem obiceiuri in comun sau cu care ne place sa impartasim orice. Oameni cu care ne sfatuim, care sunt mereu acolo cand e greu, dar si in momentele frumoase. E firesc, e sanatos.

Exista prietenii pe care le alegi din considerente rationale, relatii de prietenie fondate pe un puternic substrat emotional sau prieteniile cu care parca te nasti. Cele care se leaga in copilarie sau in adolescenta si care fac parte din viata ta la fel de natural precum familia.

Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca cele mai multe dintre aceste prietenii, sub orice forma se prezinta ele, dispar prea repede.

Cand eram in scoala generala aveam certitudinea ca „prietena cea mai buna” va imbatrani in timp ce va bea ceaiuri la mine acasa… unde se va simti ca la ea acasa. Se pare ca astfel de cazuri sunt, pe cat de pretioase, pe atat de rare. Ea nu mai e acum “prietena mea cea mai buna!”

La un moment dat, unul dintre profesorii mei mi-a marturisit: „Ai sa vezi ca prietenia, in general, este un act egoist – oamenii au nevoie sa impartaseasca cuiva trairile lor si cam atat.”

Apoi, o alta persoana trecuta prin viata m-a atentionat: „Bucura-te acum de toti prietenii tai, bucura-te ca sunt atat de multi. In timp, vor ramane langa tine doar vreo doi-trei.”

N-as vrea, inca, sa cred asta, dar imi adresez constant intrebarea: “Ce inseamna o prietenie adevarata?” Poate afland raspunsul reusim sa si pastram legaturile pentru totdeauna.

S-ar putea ca peste cativa ani parerea mea sa prinda alte contururi, dar azi visez inca la o prietenie adevarata care inseamna: sa iubesti o persoana neconditionat, sa ii doresti prezenta, sa ii impartasesti realizarile sau tristetile, dar sa fii mereu pregatit sa i le tratezi cu respect si pe ale ei/ lui.

Un prieten veritabil este cel care ajunge sa empatizez cu gandurile si sentimentele tale, care vrea sa te cunoasca atat de bine incat sa stie ce mana sa-ti prinda cand cazi.

El nu va fi perfect si nici nu va avea pretentia ca tu sa fii impecabil in comportament, dar asta nu inseamna neaparat ca iti va tolera orice.

Iti va spune adevarul direct, fara ocolisuri (chiar daca adevarul inseamna aducerea in discutie a unor defecte), iti va acorda timp, spatiu, iti va repsecta intimitatea, dar intr-un fel va fi mereu acolo.

Un prieten adevarat te cauta chiar daca mediul social in care traieste e altul decat atunci cand v-ati imprietenit – chiar daca isi schimba anturajul, obiceiurile, placerile, chiar daca nu mai sunteti chiar pe aceeasi lungime de unde, el nu te va scoate niciodata din lumea lui. Vei avea locul tau special.

Se supara, dar nu pleaca, isi descarca frustrarile, dar te iarta si nu uita niciodata de tine. Nu e nevoie ca el sa faca sacrificii mari, nu trebuie sa se lase pe sine pentru tine, dar trebuie sa isi aminteasca mereu cat de important esti pentru el.

Pentru ca… intr-un final, vrea sa se stranga la o masa mare cu placinte si vin rosu, cu glume si povesti, iar tu sa fii acolo langa el.