Refugiatii tanjesc dupa atacul SUA asupra Siriei

In caldura sufocanta a acestui desert, totul se evapora, chiar si speranta. Ultimul care a disparut este ca un atac american pune capat odata pentru totdeauna Bachar al-Assad, dupa doi ani si jumatate de razboi. Cei 130.000 de refugiati sirieni care au fugit in Iordania si traiesc acum in vastul lagar Zaatari tanjesc dupa caderea regimului, dar sunt convinsi ca o interventie a SUA nu le va schimba imediat soarta.

De ce acum? se intreaba ei. Ei cred ca El Asad este foarte capabil sa foloseasca armele chimice care la 21 august au ucis, conform Casei Albe, 1.429 de oameni. Dar inainte de asta, 100.000 de morti fusesera deja numarati si peste doua milioane de oameni au fost fortati, ca si ei, sa fuga de violenta din strainatate. In acest domeniu totul este construit pentru a fi strict temporar, dar nimeni nu vede o iesire la orizont apropiat.

Il implor pe Obama sa actioneze in curand, spune Rifat, 47 de ani, care a fugit din Deraa cu patru copii.

„Il implor pe Obama sa actioneze cat de repede poate, astfel incat sa-l putem scoate pe tiran din cale”, spune Abu Rifat, in varsta de 47 de ani, la recipientul de metal care ii serveste drept casa. Cabina este aranjata ingrijit, cu doua pistoale-mitraliera si stema Armatei Libere Siriene pictate pe un perete. „Acest atac poate fi speranta noastra de a ne intoarce curand acasa, daca ramane in picioare. Contam ca armata rebela va putea prelua controlul asupra tarii la cel putin o luna de la acel atac. America are capacitatea de a-l ataca pe Bachar cu suficienta forta pentru a lasa regimul atins de moarte, intrucat nu vrea sa-l puna capat direct”, adauga el.

Crimele au fost prea frecvente in Sanamin, de unde provine Rifat. Este un oras de 26.000 de locuitori din provincia Deraa, leaganul revolutiei. In aprilie, o singura operatiune a ucis 48 de civili. Atunci Rifat a hotarat ca i-a ajuns. A impachetat tot ce a putut, a lasat in urma doi fii de 21 si 23 de ani care luptau cu rebela Armata Siriana Libera si si-a luat sotia si cei patru copii mici sa locuiasca in Zaatari. A condus un restaurant, azi nu mai are nimic.

Zaatari este deja a doua cea mai mare tabara de refugiati din lume, dupa Dadaab, din Kenya. De asemenea, a devenit al patrulea cel mai populat oras din Iordania. Strazile sale sunt formate din corturi, containere si baraci construite din tabla. In ele exista peste 3.000 de magazine, de unde poti cumpara de la telefoane pana la rochii de mireasa. Exista case de schimb, restaurante si coafor. Bulevardul principal a fost botezat sarcastic de sirieni drept Champs Elysees, deoarece pe el se afla spitalul francez, langa usa de la intrare.

Exista o intreaga economie in Zaatari, cu marfuri care se deplaseaza in si din lagar, chiar daca locuitorii sai au nevoie de permisiunea guvernului pentru a pleca. Ahmad Ali Halil, in varsta de 27 de ani, din Deraa, a primit gratuit zeci de cutii cu bunuri de baza, precum orez si zahar, care ar trebui sa-si hraneasca familia timp de 15 zile. El spune ca le va vinde iordanienilor. „Majoritatea au expirat. Nu-l putem manca. Mai bine sa-l vinzi”, spune el. Nu are nicio speranta sa se intoarca in Siria in curand. „Daca America ataca, nu-l va ucide pe Bachar. Se va razbuna si o va face impotriva Deraei, unde a inceput revolutia. Va folosi arme chimice. Vom fi cei care suferim cel mai mult.”

Ceea ce vezi cel mai mult in Zaatari sunt copiii, cu viata intrerupta. 55% din populatie are sub 18 ani. 21%, mai putin de cinci. Din cei 30.000 care sunt de varsta scolara, doar circa 6.000 trec prin salile de clasa ale celor opt scoli din acest domeniu. Restul stau prin magazine, se joaca cu ce gasesc, isi petrec zilele fara sa inteleaga foarte bine ce se intampla in tara lor.

„Moarte lui Bachar! Lasa America sa loveasca acum!” striga un baiat care spune ca are noua ani si este numit de prietenii sai Ahmad. Traieste-ti timpul pe teren ca pe o aventura. Unul dintre batranii care merge cu el asigura ca Ahmad a ramas singur la granita. Armata iordaniana l-a luat si l-a dus la Zaatari, unde locuieste cu o familie. In total, potrivit Inaltului Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati, 3.500 de copii ca el au fugit singuri peste granitele Siriei, neinsotiti de un adult.

„Ceea ce au vazut acesti copii in tara lor nu este normal, iar aici manifesta un comportament agresiv”, explica Salim al Ayam, 61 de ani, directorul uneia dintre scoli. „La multi dintre cei mai in varsta detectez, pe masura ce lunile trec, dorinta de a reveni in tara lor, pentru ca conditiile de aici sunt foarte grele”, adauga el.

Multi barbati, cand implinesc 18 ani, cer permise pentru a se intoarce sa lupte cu militiile rebele. Jafar Shakud, 16 ani, abia asteapta sa se alature Armatei Libere. Inainte de a veni la Zaatari, a invatat impreuna cu niste militieni cum sa manuiasca o pusca. „Parintii mei m-au fortat sa vin. Dar ceea ce vreau este sa ma intorc sa ma lupt cu Bachar. Trebuie sa luptam pana cand ne cade de mana”, spune el. „Nu vom depinde de atacurile lui Obama sau ale altcuiva”.

Altii vin la Zaatari, raniti, sa-si revina. Este cazul lui Yassin al Mubarak, in varsta de 21 de ani. In februarie a primit un glont in coapsa. Astazi are nevoie de carje pentru a merge. El este singur in Zaatari si are suficient timp pentru a face planuri pentru viitor. El a jurat credinta fata de frontul Al Nusra, un grup jihadist afiliat Al Qaeda, responsabil pentru executiile sumare ale oamenilor loiali regimului, crestinilor si unor oponenti moderati.

„Toate acestea s-au intamplat pentru ca oamenii si-au pierdut credinta in Dumnezeu. De asemenea, americanii”, spune el. „Si nu ar trebui sa depindem de ei pentru a scapa de tiran. Este posibil ca un atac american sa ajute poporul Siriei, dar stim cu totii ca acestea nu sunt in interesul lor. A ajuta sirienii, pentru ei, este doar circumstantial.” Tocmai din cauza militienilor islamisti precum Al Mubarak, Statele Unite s-au indoit daca ar trebui sa intervina in Siria. Si radicalizandu-i, va evita rasturnarea directa a lui El Asad. In acest sens, rebelii, dezbinati, au creat suspiciuni in Occident si stiu ca, daca vor sa puna capat regimului, vor trebui sa o faca ei insisi.