Vlad Ciuburciu, Directorul
General Vascar, una dintre cele mai importante companii producatoare de
conserve si preparate din carne din Romania, a vorbit, in cadrul unui interviu,
despre provocarile cu care se confrunta domeniul la inceput de 2021, dupa unul
dintre cei mai dificili ani din istorie, tinand cont de situatia sanitara,
economica si sociala la nivel global.
“Consumatorii si-au schimbat comportamentul, pe fondul starii de urgenta si apoi al starii de alerta, iar noi a trebuit sa ne adaptam. In lunile martie, aprilie si mai 2020, foarte multi oameni, in special tinerii, au folosit aplicatiile online de livrari si curierat, pe partea de catering. In plus, am observat si o scadere in hypermarket-uri, intrucat clientii s-au orientat catre comertul de proximitate, catre magazinele din apropierea casei. Pentru multi dintre acestia, in special pentru varstnici, sa mearga pana la hypermarket si sa stea la coada, in aglomeratie, este riscant. Tocmai de aceea, au preferat sa cumpere de la magazinele de proximitate, mai putine produse, insa cu o frecventa mai mare”, a explicat Vlad Ciuburciu.
De altfel, Directorul General Vascar a precizat ca, in luna martie a anului trecut, pe fondul incertitudinii si a stirilor alarmiste, consumatorii s-au panicat, iar acest lucru s-a resimtit in consum.
“In martie anul trecut, am avut vanzari chiar si cu 300% mai mari decat in aceeasi perioada din 2019, intrucat s-a instaurat panica printre consumatori. A fost un ‘boom’, dar ulterior vanzarile s-au calmat, in aprilie revenind la un nivel normal. Insa noi, la Vascar, ne-am indeplinit toate proiectiile si target-urile pe anul 2020”, a precizat Vlad Ciuburciu.
Directorul General Vascar a atins, in cadrul interviului, si o alta problema sensibila pentru producatorii romani din industria carnii, pe langa contextul mondial actual. Mai exact, Ciuburciu (Vascar) a vorbit despre procurarea materiei prime.
“Preponderent, luam carnea din Uniunea Europeana. Cumparam si din Romania, dar, tinand cont de faptul ca la noi exista pesta porcina, majoritatea fermierilor si abatoarelor detin stampila hexagonala. Intrucat Vascar exporta in tarile din Uniunea Europeana, avem nevoie de carne cu stampila ovala. Iar din Romania este destul de dificil de procurat aceasta carne. Din acest motiv, suntem obligati sa cumparam carne de la abatoare cu standarde foarte inalte, din Germania, Spania, Belgia, tari care tin pesta porcina sub control si care ne ofera un pret corect”, a explicat Directorul General al companiei din Vaslui.
“Cu siguranta inainte luam mai multa carne din Romania, dar, de cand a inceput pesta porcina, la mijlocul anului 2018, lucrurile s-au schimbat. Foarte multe judete sunt ‘la rosu’, cum spun autoritatile, iar acest lucru inseamna ca pot furniza carne doar pentru procesatorii care vand exclusiv in Romania. La Vascar, inca incercam sa ne mentinem exporturile, chiar daca am avut la un moment dat o oportunitate de a renunta si a face economii, procurand materia prima doar din tara. Am preferat, insa, sa continuam sa achizitionam carne la un pret mai mare, din Uniunea Europeana, doar pentru a ne pastra stampila si a fi vizibili si la export”, adauga Directorul General Vascar.