Cum ne alegem jantele pentru anvelopele de iarnă

În mod clar este de preferat să aveți două seturi complete de roți, de iarnă și de vară, pentru autoturismul dumneavoastră, dar trebuie să știți că alegerea jantelor pentru sezonul alb este puțin diferită decât cele pentru sezonul estival.

Principalele avantaje ale utilizării a două seturi de roți, pentru vară și pentru iarnă, sunt că nu mai trebuie demontate și montate anvelopele pe acestea. Această procedură poate duce la deteriorarea pneurilor, mai ales atunci când nu este efectuată corect cu aparatură corespunzătoare și personal calificat. În plus, atâta timp cât aveți ambele seturi în garaj, puteți să faceți singuri schimbul de roți și să nu trebuiască să vă îngrămădiți la vulcanizări când apar primii fulgi de zăpadă pe carosabil. Totodată, puteți dintr-un singur drum să echilibrați ambele seturi și, astfel, când va veni vremea să schimbați din nou roțile, veți avea un set gata de montaj.

Evident, toate jantele sunt proiectate să reziste celor patru anotimpuri fără niciun fel de probleme. Doar că există situații în care unele jante se pretează mai bine utilizării în condiții de iarnă, cu zăpadă și gheață, decât altele. Spre exemplu, dacă o jantă are un desen care va permite acumularea de noroi, zăpadă și gheață, acestea se vor încărca rapid și vor duce la dezechilibrarea roților. Pe de altă parte, în timpul mersului, de pe acestea se vor desprinde bucăți înghețate care fie vor lovi caroseria mașinii pe care sunt montate, fie alți participanți la trafic.

Înainte să alegeți un model de jante dedicate pentru sezonul alb trebuie să verificați ca dimensiunile acestora atât ca diametru cât și ca lățime sau ET. Ele trebuie să corespundă indicațiilor furnizate de constructorul autovehiculului respectiv. O roată prea mică sau prea mare, una prea ieșită în afara caroseriei sau prea în interior, pot afecta atât comportamentul rutier al vehiculului cât și consumul sau gradul de confort. Una dintre alegerile cele mai răspândite este aceea a jantelor din tablă. Pe lângă costul de achiziție redus, acestea pot fi dotate și cu capace de plastic care vor bloca o mare parte din zăpada care altfel ar putea ajunge pe partea metalică a roții.

Avantajele jantelor din oțel sunt, prin urmare, acelea de costuri de achiziție și de eficiență. Pe de altă parte, acestea nu sunt cele mai aspectuoase de pe piață. Desenul lor este, practic, neschimbat de mai bine de o sută de ani. Din acest motiv, unele mașini moderne nu mai arată atât de bine atunci când sunt echipate cu astfel de roți. Un alt dezavantaj, de data aceasta practic, este că au o rezistență mecanică mai mică decât jantele din aliaje de aluminiu sau magneziu. Prin urmare, există o probabilitate mai ridicată ca la o groapă ascunsă într-o baltă de apă cu gheață să cedeze și să se deformeze ducând la o pană de cauciucuri.

Jantele din aliaj sunt o altă opțiune des întâlnită. Deseori, se aleg jante cu un diametru mai mic, minimum recomandat de producătorul mașinii. Astfel, se pot monta anvelope cu taloane mai înalte care atenuează foarte mult șocurile provocate de gropi și denivelări. La fel ca și jantele din oțel, acestea vin cu avantaje și dezavantaje. La capitolul avantaje, cel mai des este luat în considerare aspectul estetic. În plus, acestea sunt și mai rezistente la șocuri. Pe partea de dezavantaje vin costurile și probabilitatea ca la un șoc mai puternic să se spargă, făcând janta inutilizabilă.

În cazul în care mergeți pe soluția jantelor de oțel, opțiunile sunt destul de limitate, dar ar fi bine totuși să le echipați și cu capace din plastic. Astfel, veți evita acumularea de zăpadă pe partea metalică. Dacă mergeți pe varianta jantelor din aliaj, atunci ar trebui să luați în considerare unele care au un desen care să nu conțină multe spații goale mici. Jantele tip stea, cu cinci sau șase spițe groase și pline ar fi printre cele mai bune. Chiar dacă pot exista situații în care să acumuleze zăpadă între spițe, acestea se pot curăța foarte ușor, eliminând riscurile amintite anterior provocate de bucăți de gheață.