In anul care tocmai s-a incheiat, au fost sarbatorite doua evenimente de aparenta disproportie ca importanta. Aniversarea a 500 de ani de la sosirea Spaniei in Filipine – in cautarea acesteia pentru circumnavigarea rotunda a Pamantului – si omagiu in Filipine – tara in care s-a nascut – regretatului cantaret si compozitor spaniol Luis Eduardo Aute cu un concert -organizat de Institutul Cervantes din Manila- in care artisti filipinezi si-au cantat cantecele.
Evident, spaniola nu era limba filipinezului, mai degraba existau mai multe limbi, majoritatea fiind tagalog. Cu toate acestea, spaniola a fost limba comuna dupa colonizarea spaniola si, desigur, a fost cea a minoritatii filipineze care controla guvernul, Biserica Catolica, armata si activitatea economica, precum si domeniile de predare si artele.
Spaniola a fost prima limba oficiala si unitara in Filipine dupa sosirea lui Legazpi si a fost limba folosita pe parcursul celor trei secole de prezenta spaniola pana in 1898; la sfarsitul secolului al XIX-lea, jumatate din populatia din Manila putea comunica in spaniola. Dupa razboiul american impotriva Spaniei, engleza i-a luat locul. Cu toate acestea, elitele native invatasera deja spaniola, la fel ca si populatia urbana.
Prima Republica Filipina (1899-1901) a ales spaniola si tagalog ca limbi oficiale, iar atat prima Constitutie a Filipinelor, cat si textul imnului sau national au fost scrise in spaniola. Din 1901 pana in 1946, cand si-au castigat oficial independenta fata de Statele Unite, Filipine au ramas sub suveranitatea americana. Urmatoarea Constitutie – nascuta dupa ocupatia japoneza, cel de-al Doilea Razboi Mondial si acea independenta legala fata de nasterea superputere a SUA – a inclus spaniola si engleza ca limbi oficiale.
Engleza era deja folosita impreuna cu filipineza, care avea ca componenta dominanta tagalog, dar formata in perioada spaniola. Din acest motiv, mii de cuvinte spaniole raman vii in vocabularul filipinez. Abia in Constitutia din 1987 a disparut spaniola ca limba oficiala; iar de la acea data studiul limbii spaniole a incetat sa mai fie obligatoriu in scolile filipineze.
Pentru toate acestea, daca te uiti la lista reprezentantilor tarilor asiatice intr-o intalnire diplomatica, apare o anomalie. De exemplu – in anii de lupta pentru independenta tarilor din Lumea a treia – la Conferinta afro-asiatica de la Bandung citim: China, Chou En Lai; India, Jawarharlal Nehru; Thailanda, Wakatayakan; Vietnam, Ho Chi Ming; indonezian, Sukarno; si Filipine – Carlos Romulo Pena. Ca sa nu mai vorbim de presedintii Filipinelor, Fidel Ramos Valdes, dupa presedintele Corazon Aquino, si de presedintele primei Republici Filipine, Emilio Aguinaldo. Nu este revelatoare aceasta anomalie unica filipineza?
Nu numai limba este inca vie in Filipine
Astazi continua sa existe Academia filipineza a limbii spaniole, corespunzatoare Academiei Regale Spaniole; precum si decernarea anuala a Premiului literar Zobel de o aroma atat de ranceda si de un prestigiu incontestabil; exista un Institut Cervantes in Manila si o Asociatie a Profesorilor de Spaniola; precum si sali de clasa spaniola in principalele centre de invatamant, atat de stat, cat si private; au fost semnate acorduri intre autoritatile filipineze si Ministerul spaniol al Afacerilor Externe si Radiotelevision Espanola pentru a intensifica invatarea si cultivarea limbii spaniole in Filipine, precum si publicatii periodice modeste si titluri editoriale modeste.
Iar pe fundal este fidelitatea caselor a caror limba continua sa fie spaniola. Toata lumea isi aduce grauntele de nisip cu convingerea ferma a poetului Claro Recto: Nu vei muri niciodata pe pamantul nostru/ care inca iti pastreaza splendoarea. Cine se preface / ignora ca templele si agorale mele / sunt facute din blocuri pe care carierele tale le-au dat.
Dar nu este limitat, hispanicii in limba nu sunt epuizati. Apare si in institutii si legi, in educatie si cultura. In ciuda secolului de dominatie americana, sistemul juridic este fundamental hispanic. Conducatorii s-au limitat sa faca completari si reforme cerute de subordonarea Statelor Unite. In 1935, in procesul de independenta formala a Filipinelor, noua sa Constitutie adopta si articole din Constitutia spaniola din 1931.
Toponimia filipineza este o explozie hispanica. Exista o litanie de provincii -La Union, Isabela, Nueva Vizcaya, Nueva Ecija si La Laguna-; populatiile -San Fernando, Valladolid, Mondragon, Getafe, Pontevedra si Santander, ale insulelor -Corregidor, Monja, Fraile, San Miguel si Boca Grande; golfuri si golfuri -Illana, San Antonio, San Juanico si Isla Verde-; cape: San Ildefonso, Espiritu Santo si Santiago-; si munti -Sierra Madre, Carballo si Santo Tomas.
In chestiuni educationale, culturale si arhitecturale, raman Universitatea Santo Tomas, Ateneo de Manila si Colegio de San Juan de Letran; Palatul Malacanang, resedinta oficiala a presedintelui Filipinelor, Catedrala Manila, Biserica San Agustin si minunea lumii care este orga de bambus din Las Pinas.
Filipinezii deschid carti de la dreapta la stanga si citesc orizontal de la stanga la dreapta, spre deosebire de fratii lor estici. Ei folosesc negru pentru doliu si nu alb sau galben, care sunt preferate in Orientul Indepartat. In urzeala dansurilor si cantecelor lor canta fandango-urile, habanerele si jotele, desi „cu o oarecare lene orientala”. In gastronomia sa nu exista mancaruri precum in China, Japonia si Coreea pe baza de serpi, sobolani si maimute; pentru ca felul sau de mancare national este purcelul de lapte, ca la Segovia noastra.
Madronal exista in Spania ca prim nume de familie in 1.326 si ca al doilea nume de familie la 1.288 de persoane, in Filipine ca prim nume de familie in 623 si in Argentina in 454. In proportie de populatie, primul loc ar fi Spania, al doilea Argentina si a treia Filipine.
